Sa va invechiti. Sa capatati gust de vin. Sa fiti sorbiti marunt, in timp ce povestea se deapana, legand omul, locul, vinul. Sa fauriti amintiri. Asta va doresc.
După aproape 3 ani de self-blogging şi o pauză mai mult decât meritată, mă întorc pe DeMaio.info, de data aceasta cu un proiect şi cu o echipă. Un proiect care se adresează unei categorii sociale suficient de aparte pentru ca lucrurile să fie complicate, şi o echipă de profesionişti ai cuvintelor care îşi doreşte să facă diferenţa în piaţă.
Ce, cum şi până când va fi proiectul, acestea sunt întrebări la care Bogdan şi DeMaio.info nu pot răspunde singuri ci, aşa cum au făcut-o mereu, doar alături de voi. Pentru că echipa redacţională de aici va respecta şi întreţine în continuare lucrurile care au făcut din DeMaio.info unul dintre cele mai cunoscute nume ale blogosferei: verticalitatea, limba română şi libertatea de expresie.
DeMaio.info pleacă la drum cu o echipă mică, dar trebuie spus că este vorba de un proiect deschis, la care oricine este invitat să participe. În acelaşi timp, îmi doresc să extind ceea ce sper să fie unul din locurile în care calitatea scriiturii să se îmbine întotdeauna cu plăcutul şi utilul subiectelor pe care le vom aborda.
Acestea fiind spuse, echipa şi eu vă invităm pe DeMaio.info, începând cu 23 noiembrie. Da, după alegeri. Ne-am gândit că totuşi este cazul să primiţi ceva în urma lor.
Vă mulţumim.
Cu respect,
Bogdan Constantinescu
joi, 19 noiembrie 2009
marți, 29 septembrie 2009
Respirand
I.am spus si lui: ”Imi pare rau ca a plecat, as fi avut si eu cu cine sa rad.” Si da, el nu mai este, iar eu rad, la fel ca si pana acum. Dar mi.e ciuda ca as fi putut sa fac asta alaturi de inca un om. Suflete ramase, poate prizoniere. Si suflete calatorind, poate libere.
Respir si, uneori, imi pare rau ca un anume ras nu ma va ferici niciodata...
Respir si, uneori, imi pare rau ca un anume ras nu ma va ferici niciodata...
A doua zi a facerii
Foc si apa. Imi ostoiesc setea si.mi incalzesc mancarea. Imi imbratisez ziua si.mi trec noaptea. Aleg sa ma traiesc traind. Inghet dezghetandu.ma. Sau invers. Sau amestecat, totul contopindu.se intr.o lumina uscata, grea, nemiscata. Aha. Deci, intoarcerea la baza piramidei promite liniste. Doar ca intoarcerea presupune, ba nu, impune un drum. L.am uitat demult, il ignor cu nepasare, cotidianul meu impus de jur imprejurul in care ma pierd zi de zi nu ma lasa sa gandesc astfel de drumuri. Desi... Ajunsa acasa, intr.o seara, mi.am scufundat in apa calda toate zambetele adunate in acea zi. Si cat de bine mi.a fost...
Aha. Deci, intoarcerea la baza piramidei promite liniste.
Aha. Deci, intoarcerea la baza piramidei promite liniste.
marți, 16 iunie 2009
(In)semne
Subiecte. Atribute. Verbe. Si inca....
Suntem, pe rand, cate ceva din fiecare. Undeva pe la mijlocul frazei ne oprim, incercand sa deslusim intelesul sintagmei. Unii raman subiecte, traind vieti compuse din propozitii scurte. Atributele le sunt reci si lipsite de continut. Vorbesc limbi scurte, de intindere mica. Recenzia scurtei lor povesti, care incepe si se sfarseste pe aceeasi pagina, nu le aduce nici macar un zvacnet nervos, care s.ar putea datora unei critici negative. Despre erata nici nu poate fi vorba. Nu.i nimic, unii raman doar catrene, le este suficienta ritmicitatea, nuantele se nasc in ale lumi...
Dar noi, verbele? Inainte sa le lasi sa traiasca, trebuie sa inveti a le conjuga. Pe cele care iti apartin. Sa le dai drumul in lume, sa poti vedea cum nasc timpuri si conjugari. Perfectul simplu. prezentul perfect. Perfectul compus. prezentul perfect. A asculta. A intelege. A alina. A sta. Si negatiile acestora.
Suntem litere, iar amestecul acestora ne dau indentitate. Uneori alfabetul este incomplet si deloc logic. Literele se pierd sau se amesteca fara sa stim asta. Daca vin altii sa le puna la loc, ne trezim subiecte, pe pagini goale, declinand verbe ciudate si trasand intelesuri unor fraze care nu incep. Si atunci ne gandim ca poate ar fi bine sa citim notele de subsol. E posibil ca macar acelea sa fie facute de noi.
……………………………………
Aseara, in timp ce stateam in asteptarea somnului, aveam altceva in cap in legatura cu ce am sa scriu aici. Nu mi.a iesit la fel, poate si pentru ca ar fi trebuit sa fac asta ieri, dar de, mi.a fost lene si m.am bazat pe memoria de azi. Dar nu.i bai, o sa caut si alte sensuri, as vrea sa conjug in alt mod ziua de azi, chiar de o voi face maine sau in alta marti.
Suntem, pe rand, cate ceva din fiecare. Undeva pe la mijlocul frazei ne oprim, incercand sa deslusim intelesul sintagmei. Unii raman subiecte, traind vieti compuse din propozitii scurte. Atributele le sunt reci si lipsite de continut. Vorbesc limbi scurte, de intindere mica. Recenzia scurtei lor povesti, care incepe si se sfarseste pe aceeasi pagina, nu le aduce nici macar un zvacnet nervos, care s.ar putea datora unei critici negative. Despre erata nici nu poate fi vorba. Nu.i nimic, unii raman doar catrene, le este suficienta ritmicitatea, nuantele se nasc in ale lumi...
Dar noi, verbele? Inainte sa le lasi sa traiasca, trebuie sa inveti a le conjuga. Pe cele care iti apartin. Sa le dai drumul in lume, sa poti vedea cum nasc timpuri si conjugari. Perfectul simplu. prezentul perfect. Perfectul compus. prezentul perfect. A asculta. A intelege. A alina. A sta. Si negatiile acestora.
Suntem litere, iar amestecul acestora ne dau indentitate. Uneori alfabetul este incomplet si deloc logic. Literele se pierd sau se amesteca fara sa stim asta. Daca vin altii sa le puna la loc, ne trezim subiecte, pe pagini goale, declinand verbe ciudate si trasand intelesuri unor fraze care nu incep. Si atunci ne gandim ca poate ar fi bine sa citim notele de subsol. E posibil ca macar acelea sa fie facute de noi.
……………………………………
Aseara, in timp ce stateam in asteptarea somnului, aveam altceva in cap in legatura cu ce am sa scriu aici. Nu mi.a iesit la fel, poate si pentru ca ar fi trebuit sa fac asta ieri, dar de, mi.a fost lene si m.am bazat pe memoria de azi. Dar nu.i bai, o sa caut si alte sensuri, as vrea sa conjug in alt mod ziua de azi, chiar de o voi face maine sau in alta marti.
luni, 15 iunie 2009
Luni si condensat
Dragoste. Poveste. Poveste de dragoste.
Colt. Viata. Colt de viata.
Dumnezeu. Dar. Darul lui Dumnezeu.
Din coltul meu de ochi simt seva unei povesti de dragoste. Un cerc respirand sub tampla. Il mangai, el devine vicios, incatusandu.ne in noapte, alungandu.ne la ora cand intunericul se sparge in zgomotul ceasului desteptator.
Dar el e jur imprejurul meu. Iar eu, desi mereu pe drum, il astept in acelasi loc. Pentru ca il iubesc. Pentru ca a.l uri inseamna a trai in lipsa lui.
Colt. Viata. Colt de viata.
Dumnezeu. Dar. Darul lui Dumnezeu.
Din coltul meu de ochi simt seva unei povesti de dragoste. Un cerc respirand sub tampla. Il mangai, el devine vicios, incatusandu.ne in noapte, alungandu.ne la ora cand intunericul se sparge in zgomotul ceasului desteptator.
Dar el e jur imprejurul meu. Iar eu, desi mereu pe drum, il astept in acelasi loc. Pentru ca il iubesc. Pentru ca a.l uri inseamna a trai in lipsa lui.
marți, 28 aprilie 2009
Ca sa tin minte

Am ratacit. M.am intors din plecari. Obosita, fara sens, atinsa de derma.ti otravita. Erai amar atunci cand am sorbit pentru prima oara din tine. Erai amfetamina, si ecstasy, si pulsai in fum de iarba. M.am coborat pe spirala ce mi.ai desenat.o, dar am uitat sa.ti spun ca mie nu.mi place delirul asta. Prefer halucinatiile nascute din fantasmele si nalucile proprii. Ma simt prea destul plecata din mine ca sa ma apuc sa gust, trag, inspir, ling substitutele unei linisti plina de nicaieri si niciunde.
Aste litere ar fi trebuit sa inchege postul de deschidere al acestui loc unde, rareori, boxez eu cu muschiul mental. Dar na, pentru ca am creierul luxat mai mereu, tot asa fac si lucrurile. Nu plec de la zero catre 1. Nu.mi place locul 2, dar simpatizez cifra trei. Sar etape, tot sperand ca, undeva la mijloc, lucrurile se leaga.
De fapt, astazi imi este bine.
miercuri, 25 martie 2009
Deschis non-stop
Miercuri. O zi tampita si anosta. Plina din belsug de lipsa entuziasmului. Aseara m.am dezbracat de marti, cu unicul gand de a ma arunca in somn. Jos, adanc, negru, greu. N.a fost sa.mi fie implinita dorinta, caci m.am trezit des si am fosnit marunt, cu grija sa nu ma departez prea tare de mana care, de la o vreme incoace, ma cauta prin pat, noapte de noapte. Dimineata s.a nascut exact asa cum ma simteam si eu: in furtuna. Noroc ca s.au indurat cerurile de mine si la pranz s.a facut lumina si cald. Ia te uita, prezint buletinul meteo? Mda, scriu iar tampenii si asta doar pentru ca nu vreau sa vorbesc cu nimeni. Azi e miercuri si ma gandesc ca vine seara si va trebui sa ma dezgolesc si de ziua asta.
Joi. Sparti, cercuri si goi. Ma intampin tot in usa magazinului, imbiind vieti sa se odihneasca in puzzle.ul unei cani pline cu cafea. Au poposit langa cutiile cu mirodenii oameni frumosi, putini la numar, dar speciali si dragi. Ne.am insotit o parte din drum. Unii au ramas si astazi. Altii s.au dus odata cu viata. Dar eu voi ramane in usa deschisa a magazinului, pentru ca mi.e frica sa mai pun anuntul cu "vin imediat".
Joi. Sparti, cercuri si goi. Ma intampin tot in usa magazinului, imbiind vieti sa se odihneasca in puzzle.ul unei cani pline cu cafea. Au poposit langa cutiile cu mirodenii oameni frumosi, putini la numar, dar speciali si dragi. Ne.am insotit o parte din drum. Unii au ramas si astazi. Altii s.au dus odata cu viata. Dar eu voi ramane in usa deschisa a magazinului, pentru ca mi.e frica sa mai pun anuntul cu "vin imediat".
miercuri, 18 martie 2009
De aceea...
Acum ar fi trebuit sa stau tolanita intr.un scaun ergonomic si sa dau, savant si cu inspiratie, cu niste brush.uri peste fesele pline de celulita ale vreunei vip.ese. Ete ca nu fac asta, stau tolanita nu pe scaunul ala, ci pe pat. In fata ochilor am editorul de texte, iar singurul fund din incapere este al meu. Fund care nu a simtit niciodata nevoia sa fie retusat in photoshop. Poate, doar, mangaiat de asprimea mainii unui demult uitat si neprezent iubit.
Am in minte "Sarutul" lui Klimt. Abandon? O, da, as sta in valtoarea acelui abandon o viata. Cinci anotimpuri, sase... Putere? O, da, las de bunavoie barbatul sa.mi fie puternic, sa.mi ingenuncheze vointa, daca imi daruieste acel abandon.
Azi am aflat ca fericirea nu este grea. In fiecare seara descopar si in fiecare zi astept. Ma dezbrac de culorile mele si imi pictez iubitul cu ele. Uneori ma intreb daca nu va voi sa le spele, dar stiu ca asta ii va lua mult timp, asa ca imi insel spaima, luandu.le pe ale lui si amestecandu.le pe mine. Prin mine. Cu mine.
Sunt cupa cea plina cu miere si venin, si bem amandoi din ea.
Toate astea...
Toate astea fac implinirea. Iar Nichita stia.
"De aceea, pentru mine muntele - munte se zice.
De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune
De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte
De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte."
Am in minte "Sarutul" lui Klimt. Abandon? O, da, as sta in valtoarea acelui abandon o viata. Cinci anotimpuri, sase... Putere? O, da, las de bunavoie barbatul sa.mi fie puternic, sa.mi ingenuncheze vointa, daca imi daruieste acel abandon.
Azi am aflat ca fericirea nu este grea. In fiecare seara descopar si in fiecare zi astept. Ma dezbrac de culorile mele si imi pictez iubitul cu ele. Uneori ma intreb daca nu va voi sa le spele, dar stiu ca asta ii va lua mult timp, asa ca imi insel spaima, luandu.le pe ale lui si amestecandu.le pe mine. Prin mine. Cu mine.
Sunt cupa cea plina cu miere si venin, si bem amandoi din ea.
Toate astea...
Toate astea fac implinirea. Iar Nichita stia.
"De aceea, pentru mine muntele - munte se zice.
De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune
De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte
De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte."
(Va urma. Sper)
luni, 16 martie 2009
Esenta
"Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt."
TE IUBESC.
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt."
TE IUBESC.
joi, 12 martie 2009
Azi nu.s
Nu ma mai scriu.
Nu ma mai citesc.
Promit sa ma intorc intr.o dimineata. In ziua in care voi renunta la ambitii trecatoare. In clipa in care voi incepe a trai beata si din intamplare, nu previzibila in fiecare zi a vietii mele.
Pana atunci, imi desenez doar puncte. Nici in plus si nici in minus. Si poate semne de exclamare. Adica asa: !!! Le vreau pe astea, pentru ca.s mai virile decat astea: iii. Chiar daca stau cu capul in jos! :))))))
Nu ma mai citesc.
Promit sa ma intorc intr.o dimineata. In ziua in care voi renunta la ambitii trecatoare. In clipa in care voi incepe a trai beata si din intamplare, nu previzibila in fiecare zi a vietii mele.
Pana atunci, imi desenez doar puncte. Nici in plus si nici in minus. Si poate semne de exclamare. Adica asa: !!! Le vreau pe astea, pentru ca.s mai virile decat astea: iii. Chiar daca stau cu capul in jos! :))))))
luni, 23 februarie 2009
gand neterminat
Nisip. Mi.am desenat gustul in el.
Sare. Mi.am tatuat gandul uscat cu asprimea ei.
Scrum. L.am scuturat din tigarea ce.mi ardea pielea sanului stang, undeva sub pulsul ce.mi misca, rar si fara ritm, inima.
Praf de scoici. Mi s.a lipit de tampla. Apasa si ascute privirea plina de verde. De ce verde, cand eu am ochiul plin de caprui?
Fumului ramas in aer nu pot sa.i aplic legea gravitatiei. Se plimba potolit pe coapsa ta, iti moleseste pumnul care atarna spre apa, lenes si fara dorinte. Nu faci nici o miscare, ai parul ud si ravasit si imi stai in palme, dar intors catre un alt prosop, tot portocaliu si tot de la hotel.
As pleca catre val, vreau ca apa sa ma incerce. Sa intinda intai un deget, sa simta cat sunt de rece, cat sunt de calda Apoi s.ar cufunda intr.o jumatate din mine, incet si zambind. Si va mai face un pa...
"Iarta.ma! Am adormit si cred ca am plecat de langa tine."
......................................................................................................................................................
Am alunecat brusc in bratul indoit si ti.am multumit ca ai dormit, iar eu am putut sa.ti visez somnul.
Sare. Mi.am tatuat gandul uscat cu asprimea ei.
Scrum. L.am scuturat din tigarea ce.mi ardea pielea sanului stang, undeva sub pulsul ce.mi misca, rar si fara ritm, inima.
Praf de scoici. Mi s.a lipit de tampla. Apasa si ascute privirea plina de verde. De ce verde, cand eu am ochiul plin de caprui?
Fumului ramas in aer nu pot sa.i aplic legea gravitatiei. Se plimba potolit pe coapsa ta, iti moleseste pumnul care atarna spre apa, lenes si fara dorinte. Nu faci nici o miscare, ai parul ud si ravasit si imi stai in palme, dar intors catre un alt prosop, tot portocaliu si tot de la hotel.
As pleca catre val, vreau ca apa sa ma incerce. Sa intinda intai un deget, sa simta cat sunt de rece, cat sunt de calda Apoi s.ar cufunda intr.o jumatate din mine, incet si zambind. Si va mai face un pa...
"Iarta.ma! Am adormit si cred ca am plecat de langa tine."
......................................................................................................................................................
Am alunecat brusc in bratul indoit si ti.am multumit ca ai dormit, iar eu am putut sa.ti visez somnul.
miercuri, 11 februarie 2009
Aroma unei vorbe
Spunea un om drag ca a scrie e usor. E ca si cum ai manca. Venit de la cineva care mananca rar si putin, nu mica mi.a fost mirarea cand am auzit asta. Cuvintele lui devenite scris sunt un adevarat ospat. Sunt o masa acoperita cu olanda alba, pe care se odihnesc stergare rosii scoase din lada de zestre a bunicii. Cu tacamuri lucind stins in lumina strecurata prin geamul ferestrei. Cu supa de pui aburinda si paine mirosind a maini muncite, care stiu sa adune, sa dea, sa ocroteasca. Daca m.ar primi la masa lui, poate ca as reusi si eu sa fac... usor.
Dar aseara m.am oprit intr.un colt de strada si am cumparat mancare la punga. M.am intretinut vizibil amuzata cu cel care mi.a vandut.o si am mancat.o acasa, pe un colt de pat, in lumina televizorului. Cam greu sa te inspire niste orez aproape rece, din care pescuiam atenta cateva bucatele de carne. Asa ca apetitul meu pentru scris a ramas debil. Poate daca as fi avut desert...
Hai, om drag, ca vin cu zambete si liniste, fa.mi si mie loc intr.o seara la masa ta.
Dar aseara m.am oprit intr.un colt de strada si am cumparat mancare la punga. M.am intretinut vizibil amuzata cu cel care mi.a vandut.o si am mancat.o acasa, pe un colt de pat, in lumina televizorului. Cam greu sa te inspire niste orez aproape rece, din care pescuiam atenta cateva bucatele de carne. Asa ca apetitul meu pentru scris a ramas debil. Poate daca as fi avut desert...
Hai, om drag, ca vin cu zambete si liniste, fa.mi si mie loc intr.o seara la masa ta.
luni, 9 februarie 2009
Nu acelasi luni
Am avut un week.end. Dupa mult timp, a venit o luni in care, privindu.ma in oglinda, tin minte ca am avut un week.end. Zambesc si mangai gandul. Zambesc si parca as mangaia si omul. Zambesc si atat. Sa ai o zi, omule! Azi voi avea si eu una.
miercuri, 4 februarie 2009
Aproape de mijloc
Intr.o miercuri pe la pranz, degetul meu de copil odihnit timp de 9 luni intr.un pantec de zana, a pipait lumea. Si uite asa am aparut. Numai ochi, par, galagie si degete rasfirate peste tot (obicei la care nu am renuntat nici astazi, mai mereu imi flutur mainile atunci cand vorbesc). Zana de atunci si sacra umbra de astazi nu a stiut sa.mi spuna ca toata trebusoara asta si isprava mea de a ma naste va avea urmari. Sarind peste etape, am ajuns ca azi sa.mi acopar sufletul atunci cand plec pe.afara. Si de.am crezut candva in "fericiti pana la adanci batraneti", astazi nu mai cred decat in fericire furata. Golanim prin lume, lasam pe altii sa ne golaneasca sufletul, venim noi in urma lor si sfaramam ce.a mai ramas intreg. Am invatat sa fac asta, si inca bine. A durut, a meritat. Dar a durat.
Invatarea este ca si vindecarea, nu? Dureaza. Cred ca m.am vindecat. Dar nu cred ca am invatat cum sa ma folosesc de asta. Asa ca, oricum as lua si amesteca lucrurile, dureaza.
Am invatat ca zambetul meu nu conteaza. Conteaza doar ca el, acel el sau doar un simplu el, sa aiba de unde pleca si un ego hranit, al carui loc se afla in spatele fermoarului de la blugi. Si iar am invatat: sa continui sa zambesc. O fac in rare momente, iar acum eu sunt cea care pleaca. Acum conteaza. Si iar ma vindec.
Vreau cioburi sub tocuri si poduri arse in urma mea. Dar ma surprind ca inca mai suspin cand intalnesc suflete goale si trupuri ude de lacrimi. Stiti ceva, e alegerea voastra, sunteti produsul ei, de ce mi.ar pasa mie de voi??? Si iar invat, si iar ma vindec. Din nou, dureaza.
Cred ca azi am sa ma parasesc aici, ca sa ma regasesc putin mai incolo. Ma duc sa.mi ocup locul in foaierul vietii, deschid ochii si.mi imbratisez marota, picur cateva boabe de calvados in palmele tinute catre sus. Gata, am ajuns in La Bastille, stau pe terasa la "Chez Paul". Pace mie!
Invatarea este ca si vindecarea, nu? Dureaza. Cred ca m.am vindecat. Dar nu cred ca am invatat cum sa ma folosesc de asta. Asa ca, oricum as lua si amesteca lucrurile, dureaza.
Am invatat ca zambetul meu nu conteaza. Conteaza doar ca el, acel el sau doar un simplu el, sa aiba de unde pleca si un ego hranit, al carui loc se afla in spatele fermoarului de la blugi. Si iar am invatat: sa continui sa zambesc. O fac in rare momente, iar acum eu sunt cea care pleaca. Acum conteaza. Si iar ma vindec.
Vreau cioburi sub tocuri si poduri arse in urma mea. Dar ma surprind ca inca mai suspin cand intalnesc suflete goale si trupuri ude de lacrimi. Stiti ceva, e alegerea voastra, sunteti produsul ei, de ce mi.ar pasa mie de voi??? Si iar invat, si iar ma vindec. Din nou, dureaza.
Cred ca azi am sa ma parasesc aici, ca sa ma regasesc putin mai incolo. Ma duc sa.mi ocup locul in foaierul vietii, deschid ochii si.mi imbratisez marota, picur cateva boabe de calvados in palmele tinute catre sus. Gata, am ajuns in La Bastille, stau pe terasa la "Chez Paul". Pace mie!
marți, 3 februarie 2009
Prin marti
Singuratea cotidiana e un bulevard smintit si aglomerat. Are acceasi panta ca Champs Elysées. Il parasesti facand dreapta pe Pont Alexandre III, in trecere sarutand statuile vii din fata Petit Palais. Sub pod apa curge invers, iar Notre Dame cade din nou in cer...
O spartura din ceramica lui Gaudi, uitata in praf. M.as apleca s.o iau, as lipi.o de mine, stiu eu un loc ramas fara culoare. Parca liantul leaga, nu? Gaudi m.ar lega de locuri in care ma plimb fara sa fiu. M.ar vedea ramanand fara respiratie in parcul de distractii din Portaventura, loc in care el nu a pus nici un ciob de ceramica colorata, desi Reus a fost pamantul pe care s.a nascut. Pofta mea de calatorii probabil ca.si are originea in ignoranta mea. Sa aflu mai mult, sa vad cat de putin stiu. Sa continui sa aflu. N.ar conta de.as fi batrana, de m.ar durea articulatiile, iar paharul de Jack ar deveni o iluzie ce.mi umbla bezmetica prin mintea si venele care transporta furie si lacrimi. Doar sa merg si sa ating. Sa.mi lipesc fruntea transpirata pe banca aflata sub bolta turnului Eiffel. Sa rad, vazand cat de adanc si ascutit ne muieste Dali de.acolo de sus, in timp ce.mi plimb privirea tampa de admiratie peste portretul lui Mae West sau poftesc la curba indrazneata a spatelui nevesti.sii. Sa.mi scutur fustele de praful Budapestei si sa ma surprind ca.i iubesc pe unguri. Macar ca m.au cinstit cu vinul ala de Tokaji, si tot ar fi un motiv, nu?
Dar azi e marti. "De nezdruncinat!", ar spune zambind un om drag. Asa ca merg la plezneala, o sa ies din birou pret de vreo 3-4 tigari. Imi fac chek-in.ul joi, ca voi fi mai aproape de gandul ala de doarme zambind in sambata.
O spartura din ceramica lui Gaudi, uitata in praf. M.as apleca s.o iau, as lipi.o de mine, stiu eu un loc ramas fara culoare. Parca liantul leaga, nu? Gaudi m.ar lega de locuri in care ma plimb fara sa fiu. M.ar vedea ramanand fara respiratie in parcul de distractii din Portaventura, loc in care el nu a pus nici un ciob de ceramica colorata, desi Reus a fost pamantul pe care s.a nascut. Pofta mea de calatorii probabil ca.si are originea in ignoranta mea. Sa aflu mai mult, sa vad cat de putin stiu. Sa continui sa aflu. N.ar conta de.as fi batrana, de m.ar durea articulatiile, iar paharul de Jack ar deveni o iluzie ce.mi umbla bezmetica prin mintea si venele care transporta furie si lacrimi. Doar sa merg si sa ating. Sa.mi lipesc fruntea transpirata pe banca aflata sub bolta turnului Eiffel. Sa rad, vazand cat de adanc si ascutit ne muieste Dali de.acolo de sus, in timp ce.mi plimb privirea tampa de admiratie peste portretul lui Mae West sau poftesc la curba indrazneata a spatelui nevesti.sii. Sa.mi scutur fustele de praful Budapestei si sa ma surprind ca.i iubesc pe unguri. Macar ca m.au cinstit cu vinul ala de Tokaji, si tot ar fi un motiv, nu?
Dar azi e marti. "De nezdruncinat!", ar spune zambind un om drag. Asa ca merg la plezneala, o sa ies din birou pret de vreo 3-4 tigari. Imi fac chek-in.ul joi, ca voi fi mai aproape de gandul ala de doarme zambind in sambata.
luni, 2 februarie 2009
Luni
Azi m.am imbracat in luni.
Luni nu mai este o zi, e o culoare. Ma simt, respir, ma stramb a luni.
O ramasita de gand doarme zambind in sambata. Ochiul imi luneca deja in marti. Urmeaza verde, portocaliu, roz impletit in gri metalic. Se va infatisa si albastrul, iar totul se sfarseste intr.un pisc de rosu. Daca sunt luni, nu vreau sa trec pe dinainte.mi. Joc vantul si.l resfir printre degete, grabind orele.
Azi "suntem, dar ne este urat!".
Luni nu mai este o zi, e o culoare. Ma simt, respir, ma stramb a luni.
O ramasita de gand doarme zambind in sambata. Ochiul imi luneca deja in marti. Urmeaza verde, portocaliu, roz impletit in gri metalic. Se va infatisa si albastrul, iar totul se sfarseste intr.un pisc de rosu. Daca sunt luni, nu vreau sa trec pe dinainte.mi. Joc vantul si.l resfir printre degete, grabind orele.
Azi "suntem, dar ne este urat!".
duminică, 1 februarie 2009
Vreau un nume
Daca avem un nume, avem identitate. Daca avem identitate, ar trebui sa.i dam o forma, forma ar trebui sa invete a pasi, a naste emotii, a crea amintiri. Uneori, izbavirea vine din a nu ne mai aduce aminte. Si.atunci nu mai pronuntam nume. Renuntam de bunavoie, dar foarte siliti, la mirosurile ce ne.au insotit prin lume. Culoarea ar putea fi una singura. Haina la fel, o imbracam daca ne e frig, renuntam la ea daca nu ne mai este. Desi lung si la fel de intortocheat, vedem drumul ca pe o unica carare, batatorita intr.un du.te-vino frenetic. Daca un om se foloseste doar de anumite mecanisme, care functioneaza intr.un anume fel, va obtine mereu aceleasi rezultate. Incercand si altceva, cu siguranta i se vor deschide drumuri pline de libertati nebanuite. In definitiv, cea mai importanta actiune umana este aceea de a invata. Invat sa strig, sa aud, sa vad, sa mananc, sa umblu. Apoi invat sa scriu si sa citesc. Sa ma joc si sa.mi fac prieteni. Inevitabil, vine vremea in care invat sa iubesc, sa rad, sa plang, sa mint, sa promit, sa iau uitand sa mai dau. Mai invat sa fac cadouri si sa aduc daruri. Apoi fabric vise si iluzii. Gratis pentru ceilalti, de nepretuit pentru mine. Si ma intorc la nume. De nu l.as mai avea, as reusi doar sa pacalesc statul (Yey!!! Ar fi o senzatie. Sa furi si sa se inseli este rau si urat, zice acolo, in Cartea Cartilor, dar cum raul tenteaza aproape intotdeauna...). Si nu stiu ce sa fac cu el. Il rostogolesc de pe un genunchi pe celalalt, il amestec si rotesc in palme ca pe un cocolos de aluat. Daca mi.l uit, mi.e teama ca ma va striga cineva intr.o zi. Si nu l.as auzi.
"Si.atunci, ma apropii de pietre si tac.
Iau cuvintele si le inec in mare.
Suier luna si.o rasar si.o prefac
Intr.o dragoste mare".
Saudade. Un singur nume, pentru toti cei care stiu ce inseamna abandonul...
"Si.atunci, ma apropii de pietre si tac.
Iau cuvintele si le inec in mare.
Suier luna si.o rasar si.o prefac
Intr.o dragoste mare".
Saudade. Un singur nume, pentru toti cei care stiu ce inseamna abandonul...
vineri, 30 ianuarie 2009
Dans les rue de Paris
Unii spun ca Roma e mai romantica. Altii spun ca Viena e mai frumoasa. Pentru mine ramane doar el. Este adierea unei esarfe. Este aroma unei cafele si praful care se ridica usor din coltul trotuarului unde stau si.mi spal sufletul cu cerul pictat in Voronet. Vechea Lutetia, eclecticul, inrobitorul Paris. Acolo poti ridica ochii catre in sus, zeii nu se vor supara si.ti vor indeplini toate dorintele. Dar sunt la Paris! Ce alta dorinta sa mai am? Poduri. Lemn, piatra. Iubiri, despartiri, jazz, calvados. Citesc "Arcul de Triumf" fara cuvinte, dau foile una dupa alta, nu are decat cuprins, e romanul caruia nimeni nu.i va scrie un sfarsit. Bois de Vincennes. Cai ce.si plimba pe alei curba nobila a gatului. Zgomote de toba ce rup ritmuri se aud din palcurile de copaci. O fata danseaza, o alta rade cu capul aplecat. Baiatul se uita la ele si continua sa bata la tobe. "Vien, frappez du pied avec nous, mademoiselle". Zambesc, musc din croissant si plec, cu capul intors catre ei. Ma orbeste linistea si.mi tiuie urechile de la atata lumina. Tot ce este sus e jos si invers. Iar eu, vad in loc sa aud si gust in loc sa ating. Cum sa mai am vreo dorinta? Am ajuns acasa.
La Moulin Rouge ploua. O mare de umbrele acopera trotuarul din fata. Stau vis a vis, ma uda apa de jos, de sus. Vantul ma bate si parca mi.e frig. Ei si? Moulin Rouge. Henri Toulouse - Lautrec. Nu se poate una fara cealalta. "Dar vei creşte mare, nu-i aşa?", aud in minte. Am crescut cat a trebuit, gandesc eu.Ma intorc in Place D'Aligre. E prea noapte sa mai intalnesc pe cineva. O umbra s.a insotit cu o matura si curata trotuarul. Mie mi se pare ca improvizeaza un tango. Mai ca vroiam sa.l intreb: "Voulez vous danser avec moi, monsieur?" Maine ma intorc in piata, azi.dimineata am facut cunostinta cu Pierre, mi.a dat 2 kiwi si un avocado. Vreau sa.i fac poze si sa stam de vorba. Si am sa.i aduc si cafea, sigur o sa.i placa impreuna cu un croissant.
De vorba cu Ozzy
Uneori, simt in palme urmele cuielor. Sunt prea egoista ca sa iau asupra.mi pacatele celor din jur si prea putin pacatoasa ca sa simt aceasta durere. Si totusi... Urma lasata este o cicatrice de frig. Cine se apropie, mai ca si.ar trage gluga pe ochi. M.am gandit sa o vindec. Dar, de vreau sa fiu in siguranta si aparata, e bine sa o las asa, neinchisa-nedeschisa. Asa ma apara, nu altfel. Daca mi se face cald, e posibil sa devin vulnerabila. Ironic, nu? Ne chinuim sa dam jos masca de sticla, dar nu foloseste la nimic. Nu este nimeni aici care sa asculte. Octavian Paler scria undeva “sa astepti oricat”. Asteptarea este provizorie, chiar daca dureaza o viata. De ce ai mai astepta? Ca sa.ti explodeze sufletul la sfarsit? Nu, nici asta nu mai vreau. Am asteptat, dar nu mi.a folosit la nimic.
"Da' tu vrei ceva?", tipa din coltul camerei Ozzy. Stiti, Ozzy e un catel. Care incepe sa vorbeasca in momentul in care devine nervos. Il trezesc din visele lui de catelandru gandurile mele. "Bai, eram asa aproape. Era data si cu sampon d'ala de la Animax, de n.ai vrut sa.mi iei, ca erai ciufuta si cu parul nespalat si n.aveai chef". "Mars", i.am raspuns eu in gand. "Lasa.ma sa.mi termin vaicareala, altfel faci pipi pe balcon si.o sa mirosi t
oata seara ficusul de plastic, de l.am primit cadou de la proprietareasa. Auzi, cica daca e de plastic nu se pune si tot o sa ma marit intr.o zi... Ce proasta!".
Ozzy ridica capul, ca urechea e prea lunga, si trage un oftat de s.ar dezgheta si iadul (exact, s.ar dezgheta :-) ). "Macar boabe de.as primi, ca la ce zbateri are asta azi, mare mirare de n.oi executa eu program impus. Ce.or fi oamenii asa complicati? Uite ce simplu e: mananci tot, faci pipi la comanda si altceva cand iti vine. Nici nu strangi dupa, ca asta face ea, altfel plateste amenda. Te plimbi cu girofar la gat (da, ca mi.a pus nebuna o lesa cu becuri, sa ma vada noaptea cand plec io de smintit prin natura). Te pupa toata lumea, zice ca ce destept si frumos esti (auzi, sa umbli cu osu' in gura inseamna ca esti destept. Nici nu ma mira de ce sunt atat de explodati oamenii astia)". "Ma, taci. Na, roade la Dunghi, ca mai ai doar un ochi de scos". "Sigur, functioneaza ca la voi. Vrei sa tac, imi bagi pumnul in gura. Pardon, bot". E destept Ozzy. Ia sa.l duc eu in parc, macar visul lui sa alerge liber.
"Da' tu vrei ceva?", tipa din coltul camerei Ozzy. Stiti, Ozzy e un catel. Care incepe sa vorbeasca in momentul in care devine nervos. Il trezesc din visele lui de catelandru gandurile mele. "Bai, eram asa aproape. Era data si cu sampon d'ala de la Animax, de n.ai vrut sa.mi iei, ca erai ciufuta si cu parul nespalat si n.aveai chef". "Mars", i.am raspuns eu in gand. "Lasa.ma sa.mi termin vaicareala, altfel faci pipi pe balcon si.o sa mirosi t
oata seara ficusul de plastic, de l.am primit cadou de la proprietareasa. Auzi, cica daca e de plastic nu se pune si tot o sa ma marit intr.o zi... Ce proasta!".Ozzy ridica capul, ca urechea e prea lunga, si trage un oftat de s.ar dezgheta si iadul (exact, s.ar dezgheta :-) ). "Macar boabe de.as primi, ca la ce zbateri are asta azi, mare mirare de n.oi executa eu program impus. Ce.or fi oamenii asa complicati? Uite ce simplu e: mananci tot, faci pipi la comanda si altceva cand iti vine. Nici nu strangi dupa, ca asta face ea, altfel plateste amenda. Te plimbi cu girofar la gat (da, ca mi.a pus nebuna o lesa cu becuri, sa ma vada noaptea cand plec io de smintit prin natura). Te pupa toata lumea, zice ca ce destept si frumos esti (auzi, sa umbli cu osu' in gura inseamna ca esti destept. Nici nu ma mira de ce sunt atat de explodati oamenii astia)". "Ma, taci. Na, roade la Dunghi, ca mai ai doar un ochi de scos". "Sigur, functioneaza ca la voi. Vrei sa tac, imi bagi pumnul in gura. Pardon, bot". E destept Ozzy. Ia sa.l duc eu in parc, macar visul lui sa alerge liber.
Plecand de la Nichita
Un om este ceea ce.si aduce aminte despre sine insusi. De aceea suntem in aparenta schimbatori, pentru ca de fiecare data ne aducem aminte alte lucruri despre noi insine.
Intru si ies din mine, lasand rani deschise, cautand sa.mi NEoblojesc durerea. Ma asez alaturi, imi iau cana plina pe trei sferturi cu cafea. E groasa si aromata cafeaua, are picuri de miere in ea. Si siluete din lapte la suprafata. Fumul tigarii imi ineaca albul ochiului. Ma privesc de acolo de unde stau, si vad o femeie care doare, roaga, cauta. Parca ar rade, parca ar plange. Cine rade, cine plange? Ea, Eu? Fumez. Femeia Eu isi cauta rana, atinge locul. E mirata. De ce nu doare? N.o fi rana? Eu Femeia privesc. Stiu ca ar trebui sa intervin, dar sunt fascinata de neputinta mea. De ce imping "mai tarziu" in "prea tarziu"? Caut lucruri pierdute. Ma aplec dupa cioburi. Le.as lasa asa, adunate de prin colturi. Abia ca lucesc mai tare, risipite. Verzi, rosii. Obosesc, imi prind gandul in pumn si l.as elibera pe geam. Poate nu e al meu. Poate s.a ratacit, si altcineva are nevoie de el. Am taine, amintiri, dureri, zambete. Ce naiba mai vreau? Brusc, imi dau seama ca nu ma uit la Femeia Eu. Ma uit la minele ce.am fost. Cum de.mi lipseste? De ce mi.ar lipsi nopti de nedor si zile pline de ascutisul esecurilor mele? Doar sunt vie. Sunt? Imi leg mainile in noduri largi, le.ntind si le vreau libere. E cineva? Femeia Eu rade: esti!
Intru si ies din mine, lasand rani deschise, cautand sa.mi NEoblojesc durerea. Ma asez alaturi, imi iau cana plina pe trei sferturi cu cafea. E groasa si aromata cafeaua, are picuri de miere in ea. Si siluete din lapte la suprafata. Fumul tigarii imi ineaca albul ochiului. Ma privesc de acolo de unde stau, si vad o femeie care doare, roaga, cauta. Parca ar rade, parca ar plange. Cine rade, cine plange? Ea, Eu? Fumez. Femeia Eu isi cauta rana, atinge locul. E mirata. De ce nu doare? N.o fi rana? Eu Femeia privesc. Stiu ca ar trebui sa intervin, dar sunt fascinata de neputinta mea. De ce imping "mai tarziu" in "prea tarziu"? Caut lucruri pierdute. Ma aplec dupa cioburi. Le.as lasa asa, adunate de prin colturi. Abia ca lucesc mai tare, risipite. Verzi, rosii. Obosesc, imi prind gandul in pumn si l.as elibera pe geam. Poate nu e al meu. Poate s.a ratacit, si altcineva are nevoie de el. Am taine, amintiri, dureri, zambete. Ce naiba mai vreau? Brusc, imi dau seama ca nu ma uit la Femeia Eu. Ma uit la minele ce.am fost. Cum de.mi lipseste? De ce mi.ar lipsi nopti de nedor si zile pline de ascutisul esecurilor mele? Doar sunt vie. Sunt? Imi leg mainile in noduri largi, le.ntind si le vreau libere. E cineva? Femeia Eu rade: esti!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
