Un om este ceea ce.si aduce aminte despre sine insusi. De aceea suntem in aparenta schimbatori, pentru ca de fiecare data ne aducem aminte alte lucruri despre noi insine.
Intru si ies din mine, lasand rani deschise, cautand sa.mi NEoblojesc durerea. Ma asez alaturi, imi iau cana plina pe trei sferturi cu cafea. E groasa si aromata cafeaua, are picuri de miere in ea. Si siluete din lapte la suprafata. Fumul tigarii imi ineaca albul ochiului. Ma privesc de acolo de unde stau, si vad o femeie care doare, roaga, cauta. Parca ar rade, parca ar plange. Cine rade, cine plange? Ea, Eu? Fumez. Femeia Eu isi cauta rana, atinge locul. E mirata. De ce nu doare? N.o fi rana? Eu Femeia privesc. Stiu ca ar trebui sa intervin, dar sunt fascinata de neputinta mea. De ce imping "mai tarziu" in "prea tarziu"? Caut lucruri pierdute. Ma aplec dupa cioburi. Le.as lasa asa, adunate de prin colturi. Abia ca lucesc mai tare, risipite. Verzi, rosii. Obosesc, imi prind gandul in pumn si l.as elibera pe geam. Poate nu e al meu. Poate s.a ratacit, si altcineva are nevoie de el. Am taine, amintiri, dureri, zambete. Ce naiba mai vreau? Brusc, imi dau seama ca nu ma uit la Femeia Eu. Ma uit la minele ce.am fost. Cum de.mi lipseste? De ce mi.ar lipsi nopti de nedor si zile pline de ascutisul esecurilor mele? Doar sunt vie. Sunt? Imi leg mainile in noduri largi, le.ntind si le vreau libere. E cineva? Femeia Eu rade: esti!
Intru si ies din mine, lasand rani deschise, cautand sa.mi NEoblojesc durerea. Ma asez alaturi, imi iau cana plina pe trei sferturi cu cafea. E groasa si aromata cafeaua, are picuri de miere in ea. Si siluete din lapte la suprafata. Fumul tigarii imi ineaca albul ochiului. Ma privesc de acolo de unde stau, si vad o femeie care doare, roaga, cauta. Parca ar rade, parca ar plange. Cine rade, cine plange? Ea, Eu? Fumez. Femeia Eu isi cauta rana, atinge locul. E mirata. De ce nu doare? N.o fi rana? Eu Femeia privesc. Stiu ca ar trebui sa intervin, dar sunt fascinata de neputinta mea. De ce imping "mai tarziu" in "prea tarziu"? Caut lucruri pierdute. Ma aplec dupa cioburi. Le.as lasa asa, adunate de prin colturi. Abia ca lucesc mai tare, risipite. Verzi, rosii. Obosesc, imi prind gandul in pumn si l.as elibera pe geam. Poate nu e al meu. Poate s.a ratacit, si altcineva are nevoie de el. Am taine, amintiri, dureri, zambete. Ce naiba mai vreau? Brusc, imi dau seama ca nu ma uit la Femeia Eu. Ma uit la minele ce.am fost. Cum de.mi lipseste? De ce mi.ar lipsi nopti de nedor si zile pline de ascutisul esecurilor mele? Doar sunt vie. Sunt? Imi leg mainile in noduri largi, le.ntind si le vreau libere. E cineva? Femeia Eu rade: esti!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu