vineri, 30 ianuarie 2009

Dans les rue de Paris


Unii spun ca Roma e mai romantica. Altii spun ca Viena e mai frumoasa. Pentru mine ramane doar el. Este adierea unei esarfe. Este aroma unei cafele si praful care se ridica usor din coltul trotuarului unde stau si.mi spal sufletul cu cerul pictat in Voronet. Vechea Lutetia, eclecticul, inrobitorul Paris. Acolo poti ridica ochii catre in sus, zeii nu se vor supara si.ti vor indeplini toate dorintele. Dar sunt la Paris! Ce alta dorinta sa mai am? Poduri. Lemn, piatra. Iubiri, despartiri, jazz, calvados. Citesc "Arcul de Triumf" fara cuvinte, dau foile una dupa alta, nu are decat cuprins, e romanul caruia nimeni nu.i va scrie un sfarsit. Bois de Vincennes. Cai ce.si plimba pe alei curba nobila a gatului. Zgomote de toba ce rup ritmuri se aud din palcurile de copaci. O fata danseaza, o alta rade cu capul aplecat. Baiatul se uita la ele si continua sa bata la tobe. "Vien, frappez du pied avec nous, mademoiselle". Zambesc, musc din croissant si plec, cu capul intors catre ei. Ma orbeste linistea si.mi tiuie urechile de la atata lumina. Tot ce este sus e jos si invers. Iar eu, vad in loc sa aud si gust in loc sa ating. Cum sa mai am vreo dorinta? Am ajuns acasa.
La Moulin Rouge ploua. O mare de umbrele acopera trotuarul din fata. Stau vis a vis, ma uda apa de jos, de sus. Vantul ma bate si parca mi.e frig. Ei si? Moulin Rouge. Henri Toulouse - Lautrec. Nu se poate una fara cealalta. "Dar vei creşte mare, nu-i aşa?", aud in minte. Am crescut cat a trebuit, gandesc eu.
Ma intorc in Place D'Aligre. E prea noapte sa mai intalnesc pe cineva. O umbra s.a insotit cu o matura si curata trotuarul. Mie mi se pare ca improvizeaza un tango. Mai ca vroiam sa.l intreb: "Voulez vous danser avec moi, monsieur?" Maine ma intorc in piata, azi.dimineata am facut cunostinta cu Pierre, mi.a dat 2 kiwi si un avocado. Vreau sa.i fac poze si sa stam de vorba. Si am sa.i aduc si cafea, sigur o sa.i placa impreuna cu un croissant.

De vorba cu Ozzy

Uneori, simt in palme urmele cuielor. Sunt prea egoista ca sa iau asupra.mi pacatele celor din jur si prea putin pacatoasa ca sa simt aceasta durere. Si totusi... Urma lasata este o cicatrice de frig. Cine se apropie, mai ca si.ar trage gluga pe ochi. M.am gandit sa o vindec. Dar, de vreau sa fiu in siguranta si aparata, e bine sa o las asa, neinchisa-nedeschisa. Asa ma apara, nu altfel. Daca mi se face cald, e posibil sa devin vulnerabila. Ironic, nu? Ne chinuim sa dam jos masca de sticla, dar nu foloseste la nimic. Nu este nimeni aici care sa asculte. Octavian Paler scria undeva “sa astepti oricat”. Asteptarea este provizorie, chiar daca dureaza o viata. De ce ai mai astepta? Ca sa.ti explodeze sufletul la sfarsit? Nu, nici asta nu mai vreau. Am asteptat, dar nu mi.a folosit la nimic.
"Da' tu vrei ceva?", tipa din coltul camerei Ozzy. Stiti, Ozzy e un catel. Care incepe sa vorbeasca in momentul in care devine nervos. Il trezesc din visele lui de catelandru gandurile mele. "Bai, eram asa aproape. Era data si cu sampon d'ala de la Animax, de n.ai vrut sa.mi iei, ca erai ciufuta si cu parul nespalat si n.aveai chef". "Mars", i.am raspuns eu in gand. "Lasa.ma sa.mi termin vaicareala, altfel faci pipi pe balcon si.o sa mirosi t
oata seara ficusul de plastic, de l.am primit cadou de la proprietareasa. Auzi, cica daca e de plastic nu se pune si tot o sa ma marit intr.o zi... Ce proasta!".
Ozzy ridica capul, ca urechea e prea lunga, si trage un oftat de s.ar dezgheta si iadul (exact, s.ar dezgheta :-) ). "Macar boabe de.as primi, ca la ce zbateri are asta azi, mare mirare de n.oi executa eu program impus. Ce.or fi oamenii asa complicati? Uite ce simplu e: mananci tot, faci pipi la comanda si altceva cand iti vine. Nici nu strangi dupa, ca asta face ea, altfel plateste amenda. Te plimbi cu girofar la gat (da, ca mi.a pus nebuna o lesa cu becuri, sa ma vada noaptea cand plec io de smintit prin natura). Te pupa toata lumea, zice ca ce destept si frumos esti (auzi, sa umbli cu osu' in gura inseamna ca esti destept. Nici nu ma mira de ce sunt atat de explodati oamenii astia)".
"Ma, taci. Na, roade la Dunghi, ca mai ai doar un ochi de scos". "Sigur, functioneaza ca la voi. Vrei sa tac, imi bagi pumnul in gura. Pardon, bot". E destept Ozzy. Ia sa.l duc eu in parc, macar visul lui sa alerge liber.


Plecand de la Nichita

Un om este ceea ce.si aduce aminte despre sine insusi. De aceea suntem in aparenta schimbatori, pentru ca de fiecare data ne aducem aminte alte lucruri despre noi insine.

Intru si ies din mine, lasand rani deschise, cautand sa.mi NEoblojesc durerea. Ma asez alaturi, imi iau cana plina pe trei sferturi cu cafea. E groasa si aromata cafeaua, are picuri de miere in ea. Si siluete din lapte la suprafata. Fumul tigarii imi ineaca albul ochiului. Ma privesc de acolo de unde stau, si vad o femeie care doare, roaga, cauta. Parca ar rade, parca ar plange. Cine rade, cine plange? Ea, Eu? Fumez. Femeia Eu isi cauta rana, atinge locul. E mirata. De ce nu doare? N.o fi rana? Eu Femeia privesc. Stiu ca ar trebui sa intervin, dar sunt fascinata de neputinta mea. De ce imping "mai tarziu" in "prea tarziu"? Caut lucruri pierdute. Ma aplec dupa cioburi. Le.as lasa asa, adunate de prin colturi. Abia ca lucesc mai tare, risipite. Verzi, rosii. Obosesc, imi prind gandul in pumn si l.as elibera pe geam. Poate nu e al meu. Poate s.a ratacit, si altcineva are nevoie de el. Am taine, amintiri, dureri, zambete. Ce naiba mai vreau? Brusc, imi dau seama ca nu ma uit la Femeia Eu. Ma uit la minele ce.am fost. Cum de.mi lipseste? De ce mi.ar lipsi nopti de nedor si zile pline de ascutisul esecurilor mele? Doar sunt vie. Sunt? Imi leg mainile in noduri largi, le.ntind si le vreau libere. E cineva? Femeia Eu rade: esti!