Nisip. Mi.am desenat gustul in el.
Sare. Mi.am tatuat gandul uscat cu asprimea ei.
Scrum. L.am scuturat din tigarea ce.mi ardea pielea sanului stang, undeva sub pulsul ce.mi misca, rar si fara ritm, inima.
Praf de scoici. Mi s.a lipit de tampla. Apasa si ascute privirea plina de verde. De ce verde, cand eu am ochiul plin de caprui?
Fumului ramas in aer nu pot sa.i aplic legea gravitatiei. Se plimba potolit pe coapsa ta, iti moleseste pumnul care atarna spre apa, lenes si fara dorinte. Nu faci nici o miscare, ai parul ud si ravasit si imi stai in palme, dar intors catre un alt prosop, tot portocaliu si tot de la hotel.
As pleca catre val, vreau ca apa sa ma incerce. Sa intinda intai un deget, sa simta cat sunt de rece, cat sunt de calda Apoi s.ar cufunda intr.o jumatate din mine, incet si zambind. Si va mai face un pa...
"Iarta.ma! Am adormit si cred ca am plecat de langa tine."
......................................................................................................................................................
Am alunecat brusc in bratul indoit si ti.am multumit ca ai dormit, iar eu am putut sa.ti visez somnul.
luni, 23 februarie 2009
miercuri, 11 februarie 2009
Aroma unei vorbe
Spunea un om drag ca a scrie e usor. E ca si cum ai manca. Venit de la cineva care mananca rar si putin, nu mica mi.a fost mirarea cand am auzit asta. Cuvintele lui devenite scris sunt un adevarat ospat. Sunt o masa acoperita cu olanda alba, pe care se odihnesc stergare rosii scoase din lada de zestre a bunicii. Cu tacamuri lucind stins in lumina strecurata prin geamul ferestrei. Cu supa de pui aburinda si paine mirosind a maini muncite, care stiu sa adune, sa dea, sa ocroteasca. Daca m.ar primi la masa lui, poate ca as reusi si eu sa fac... usor.
Dar aseara m.am oprit intr.un colt de strada si am cumparat mancare la punga. M.am intretinut vizibil amuzata cu cel care mi.a vandut.o si am mancat.o acasa, pe un colt de pat, in lumina televizorului. Cam greu sa te inspire niste orez aproape rece, din care pescuiam atenta cateva bucatele de carne. Asa ca apetitul meu pentru scris a ramas debil. Poate daca as fi avut desert...
Hai, om drag, ca vin cu zambete si liniste, fa.mi si mie loc intr.o seara la masa ta.
Dar aseara m.am oprit intr.un colt de strada si am cumparat mancare la punga. M.am intretinut vizibil amuzata cu cel care mi.a vandut.o si am mancat.o acasa, pe un colt de pat, in lumina televizorului. Cam greu sa te inspire niste orez aproape rece, din care pescuiam atenta cateva bucatele de carne. Asa ca apetitul meu pentru scris a ramas debil. Poate daca as fi avut desert...
Hai, om drag, ca vin cu zambete si liniste, fa.mi si mie loc intr.o seara la masa ta.
luni, 9 februarie 2009
Nu acelasi luni
Am avut un week.end. Dupa mult timp, a venit o luni in care, privindu.ma in oglinda, tin minte ca am avut un week.end. Zambesc si mangai gandul. Zambesc si parca as mangaia si omul. Zambesc si atat. Sa ai o zi, omule! Azi voi avea si eu una.
miercuri, 4 februarie 2009
Aproape de mijloc
Intr.o miercuri pe la pranz, degetul meu de copil odihnit timp de 9 luni intr.un pantec de zana, a pipait lumea. Si uite asa am aparut. Numai ochi, par, galagie si degete rasfirate peste tot (obicei la care nu am renuntat nici astazi, mai mereu imi flutur mainile atunci cand vorbesc). Zana de atunci si sacra umbra de astazi nu a stiut sa.mi spuna ca toata trebusoara asta si isprava mea de a ma naste va avea urmari. Sarind peste etape, am ajuns ca azi sa.mi acopar sufletul atunci cand plec pe.afara. Si de.am crezut candva in "fericiti pana la adanci batraneti", astazi nu mai cred decat in fericire furata. Golanim prin lume, lasam pe altii sa ne golaneasca sufletul, venim noi in urma lor si sfaramam ce.a mai ramas intreg. Am invatat sa fac asta, si inca bine. A durut, a meritat. Dar a durat.
Invatarea este ca si vindecarea, nu? Dureaza. Cred ca m.am vindecat. Dar nu cred ca am invatat cum sa ma folosesc de asta. Asa ca, oricum as lua si amesteca lucrurile, dureaza.
Am invatat ca zambetul meu nu conteaza. Conteaza doar ca el, acel el sau doar un simplu el, sa aiba de unde pleca si un ego hranit, al carui loc se afla in spatele fermoarului de la blugi. Si iar am invatat: sa continui sa zambesc. O fac in rare momente, iar acum eu sunt cea care pleaca. Acum conteaza. Si iar ma vindec.
Vreau cioburi sub tocuri si poduri arse in urma mea. Dar ma surprind ca inca mai suspin cand intalnesc suflete goale si trupuri ude de lacrimi. Stiti ceva, e alegerea voastra, sunteti produsul ei, de ce mi.ar pasa mie de voi??? Si iar invat, si iar ma vindec. Din nou, dureaza.
Cred ca azi am sa ma parasesc aici, ca sa ma regasesc putin mai incolo. Ma duc sa.mi ocup locul in foaierul vietii, deschid ochii si.mi imbratisez marota, picur cateva boabe de calvados in palmele tinute catre sus. Gata, am ajuns in La Bastille, stau pe terasa la "Chez Paul". Pace mie!
Invatarea este ca si vindecarea, nu? Dureaza. Cred ca m.am vindecat. Dar nu cred ca am invatat cum sa ma folosesc de asta. Asa ca, oricum as lua si amesteca lucrurile, dureaza.
Am invatat ca zambetul meu nu conteaza. Conteaza doar ca el, acel el sau doar un simplu el, sa aiba de unde pleca si un ego hranit, al carui loc se afla in spatele fermoarului de la blugi. Si iar am invatat: sa continui sa zambesc. O fac in rare momente, iar acum eu sunt cea care pleaca. Acum conteaza. Si iar ma vindec.
Vreau cioburi sub tocuri si poduri arse in urma mea. Dar ma surprind ca inca mai suspin cand intalnesc suflete goale si trupuri ude de lacrimi. Stiti ceva, e alegerea voastra, sunteti produsul ei, de ce mi.ar pasa mie de voi??? Si iar invat, si iar ma vindec. Din nou, dureaza.
Cred ca azi am sa ma parasesc aici, ca sa ma regasesc putin mai incolo. Ma duc sa.mi ocup locul in foaierul vietii, deschid ochii si.mi imbratisez marota, picur cateva boabe de calvados in palmele tinute catre sus. Gata, am ajuns in La Bastille, stau pe terasa la "Chez Paul". Pace mie!
marți, 3 februarie 2009
Prin marti
Singuratea cotidiana e un bulevard smintit si aglomerat. Are acceasi panta ca Champs Elysées. Il parasesti facand dreapta pe Pont Alexandre III, in trecere sarutand statuile vii din fata Petit Palais. Sub pod apa curge invers, iar Notre Dame cade din nou in cer...
O spartura din ceramica lui Gaudi, uitata in praf. M.as apleca s.o iau, as lipi.o de mine, stiu eu un loc ramas fara culoare. Parca liantul leaga, nu? Gaudi m.ar lega de locuri in care ma plimb fara sa fiu. M.ar vedea ramanand fara respiratie in parcul de distractii din Portaventura, loc in care el nu a pus nici un ciob de ceramica colorata, desi Reus a fost pamantul pe care s.a nascut. Pofta mea de calatorii probabil ca.si are originea in ignoranta mea. Sa aflu mai mult, sa vad cat de putin stiu. Sa continui sa aflu. N.ar conta de.as fi batrana, de m.ar durea articulatiile, iar paharul de Jack ar deveni o iluzie ce.mi umbla bezmetica prin mintea si venele care transporta furie si lacrimi. Doar sa merg si sa ating. Sa.mi lipesc fruntea transpirata pe banca aflata sub bolta turnului Eiffel. Sa rad, vazand cat de adanc si ascutit ne muieste Dali de.acolo de sus, in timp ce.mi plimb privirea tampa de admiratie peste portretul lui Mae West sau poftesc la curba indrazneata a spatelui nevesti.sii. Sa.mi scutur fustele de praful Budapestei si sa ma surprind ca.i iubesc pe unguri. Macar ca m.au cinstit cu vinul ala de Tokaji, si tot ar fi un motiv, nu?
Dar azi e marti. "De nezdruncinat!", ar spune zambind un om drag. Asa ca merg la plezneala, o sa ies din birou pret de vreo 3-4 tigari. Imi fac chek-in.ul joi, ca voi fi mai aproape de gandul ala de doarme zambind in sambata.
O spartura din ceramica lui Gaudi, uitata in praf. M.as apleca s.o iau, as lipi.o de mine, stiu eu un loc ramas fara culoare. Parca liantul leaga, nu? Gaudi m.ar lega de locuri in care ma plimb fara sa fiu. M.ar vedea ramanand fara respiratie in parcul de distractii din Portaventura, loc in care el nu a pus nici un ciob de ceramica colorata, desi Reus a fost pamantul pe care s.a nascut. Pofta mea de calatorii probabil ca.si are originea in ignoranta mea. Sa aflu mai mult, sa vad cat de putin stiu. Sa continui sa aflu. N.ar conta de.as fi batrana, de m.ar durea articulatiile, iar paharul de Jack ar deveni o iluzie ce.mi umbla bezmetica prin mintea si venele care transporta furie si lacrimi. Doar sa merg si sa ating. Sa.mi lipesc fruntea transpirata pe banca aflata sub bolta turnului Eiffel. Sa rad, vazand cat de adanc si ascutit ne muieste Dali de.acolo de sus, in timp ce.mi plimb privirea tampa de admiratie peste portretul lui Mae West sau poftesc la curba indrazneata a spatelui nevesti.sii. Sa.mi scutur fustele de praful Budapestei si sa ma surprind ca.i iubesc pe unguri. Macar ca m.au cinstit cu vinul ala de Tokaji, si tot ar fi un motiv, nu?
Dar azi e marti. "De nezdruncinat!", ar spune zambind un om drag. Asa ca merg la plezneala, o sa ies din birou pret de vreo 3-4 tigari. Imi fac chek-in.ul joi, ca voi fi mai aproape de gandul ala de doarme zambind in sambata.
luni, 2 februarie 2009
Luni
Azi m.am imbracat in luni.
Luni nu mai este o zi, e o culoare. Ma simt, respir, ma stramb a luni.
O ramasita de gand doarme zambind in sambata. Ochiul imi luneca deja in marti. Urmeaza verde, portocaliu, roz impletit in gri metalic. Se va infatisa si albastrul, iar totul se sfarseste intr.un pisc de rosu. Daca sunt luni, nu vreau sa trec pe dinainte.mi. Joc vantul si.l resfir printre degete, grabind orele.
Azi "suntem, dar ne este urat!".
Luni nu mai este o zi, e o culoare. Ma simt, respir, ma stramb a luni.
O ramasita de gand doarme zambind in sambata. Ochiul imi luneca deja in marti. Urmeaza verde, portocaliu, roz impletit in gri metalic. Se va infatisa si albastrul, iar totul se sfarseste intr.un pisc de rosu. Daca sunt luni, nu vreau sa trec pe dinainte.mi. Joc vantul si.l resfir printre degete, grabind orele.
Azi "suntem, dar ne este urat!".
duminică, 1 februarie 2009
Vreau un nume
Daca avem un nume, avem identitate. Daca avem identitate, ar trebui sa.i dam o forma, forma ar trebui sa invete a pasi, a naste emotii, a crea amintiri. Uneori, izbavirea vine din a nu ne mai aduce aminte. Si.atunci nu mai pronuntam nume. Renuntam de bunavoie, dar foarte siliti, la mirosurile ce ne.au insotit prin lume. Culoarea ar putea fi una singura. Haina la fel, o imbracam daca ne e frig, renuntam la ea daca nu ne mai este. Desi lung si la fel de intortocheat, vedem drumul ca pe o unica carare, batatorita intr.un du.te-vino frenetic. Daca un om se foloseste doar de anumite mecanisme, care functioneaza intr.un anume fel, va obtine mereu aceleasi rezultate. Incercand si altceva, cu siguranta i se vor deschide drumuri pline de libertati nebanuite. In definitiv, cea mai importanta actiune umana este aceea de a invata. Invat sa strig, sa aud, sa vad, sa mananc, sa umblu. Apoi invat sa scriu si sa citesc. Sa ma joc si sa.mi fac prieteni. Inevitabil, vine vremea in care invat sa iubesc, sa rad, sa plang, sa mint, sa promit, sa iau uitand sa mai dau. Mai invat sa fac cadouri si sa aduc daruri. Apoi fabric vise si iluzii. Gratis pentru ceilalti, de nepretuit pentru mine. Si ma intorc la nume. De nu l.as mai avea, as reusi doar sa pacalesc statul (Yey!!! Ar fi o senzatie. Sa furi si sa se inseli este rau si urat, zice acolo, in Cartea Cartilor, dar cum raul tenteaza aproape intotdeauna...). Si nu stiu ce sa fac cu el. Il rostogolesc de pe un genunchi pe celalalt, il amestec si rotesc in palme ca pe un cocolos de aluat. Daca mi.l uit, mi.e teama ca ma va striga cineva intr.o zi. Si nu l.as auzi.
"Si.atunci, ma apropii de pietre si tac.
Iau cuvintele si le inec in mare.
Suier luna si.o rasar si.o prefac
Intr.o dragoste mare".
Saudade. Un singur nume, pentru toti cei care stiu ce inseamna abandonul...
"Si.atunci, ma apropii de pietre si tac.
Iau cuvintele si le inec in mare.
Suier luna si.o rasar si.o prefac
Intr.o dragoste mare".
Saudade. Un singur nume, pentru toti cei care stiu ce inseamna abandonul...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
