Singuratea cotidiana e un bulevard smintit si aglomerat. Are acceasi panta ca Champs Elysées. Il parasesti facand dreapta pe Pont Alexandre III, in trecere sarutand statuile vii din fata Petit Palais. Sub pod apa curge invers, iar Notre Dame cade din nou in cer...
O spartura din ceramica lui Gaudi, uitata in praf. M.as apleca s.o iau, as lipi.o de mine, stiu eu un loc ramas fara culoare. Parca liantul leaga, nu? Gaudi m.ar lega de locuri in care ma plimb fara sa fiu. M.ar vedea ramanand fara respiratie in parcul de distractii din Portaventura, loc in care el nu a pus nici un ciob de ceramica colorata, desi Reus a fost pamantul pe care s.a nascut. Pofta mea de calatorii probabil ca.si are originea in ignoranta mea. Sa aflu mai mult, sa vad cat de putin stiu. Sa continui sa aflu. N.ar conta de.as fi batrana, de m.ar durea articulatiile, iar paharul de Jack ar deveni o iluzie ce.mi umbla bezmetica prin mintea si venele care transporta furie si lacrimi. Doar sa merg si sa ating. Sa.mi lipesc fruntea transpirata pe banca aflata sub bolta turnului Eiffel. Sa rad, vazand cat de adanc si ascutit ne muieste Dali de.acolo de sus, in timp ce.mi plimb privirea tampa de admiratie peste portretul lui Mae West sau poftesc la curba indrazneata a spatelui nevesti.sii. Sa.mi scutur fustele de praful Budapestei si sa ma surprind ca.i iubesc pe unguri. Macar ca m.au cinstit cu vinul ala de Tokaji, si tot ar fi un motiv, nu?
Dar azi e marti. "De nezdruncinat!", ar spune zambind un om drag. Asa ca merg la plezneala, o sa ies din birou pret de vreo 3-4 tigari. Imi fac chek-in.ul joi, ca voi fi mai aproape de gandul ala de doarme zambind in sambata.
marți, 3 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu